Va asteptam la Weekend cu Euparinteghemotoc pe 27 si 28 octombrie!
Eveniment destinat proaspetilor parinti, care au copii cu varsta de maxim 3 ani.
Inscrie-te aici!
Dragi parinți va invitam la a sasea edițe Weekend de Parenting, organizat de Eu, parinte ghemotoc! În cadrul atelierelor ne orientam spre noi, parinții, spre (auto)cunoaștere, (auto)înțelegere si (auto)acceptare. Consideram ca acestea sunt ingredientele de baza pentru a dezvolta o relație emoționala sanatoasa cu ghemotocii nostri si de a ne forma propriul stil de a fi parinte.
Plecam de la doua premise/ provocari:
-
Informația exista peste tot: în carți, în articole, în conferințe. Practica este cea care ne încurca :). Astfel, vom pune accentul pe ADAPTAREA informațiilor si pe MODALITATILE DE APLICARE eficienta a lor.
-
Dezvoltarea emoționala a copilului depinde si de propria noastra dezvoltare emoționala. Astfel, vom pune accentul pe INTROSPECTIE – eu ce îi transmit la nivel emoțional celui mic, IDENTIFICAREA EMOTIILOR copiilor, exersarea EMPATIEI cu scopul construirii unei relații unice, personalizate parinte-copil.
Temele sunt organizate astfel:
Ce simte acum ?- față în față cu nevoile emoționale ale ghemotocului
Din momentul în care vine pe lume ghemotocul relația cu el se dezvăluie ca un puzzle cu mii și mii de piese ce trebuie potrivite în fiecare moment. Încerci să descifrezi care e piesa potrivită atunci când plânge: îi e foame, e obosit, e suprastimulat, îi e somn. Primele luni sunt ca un dans neîntrerupt de acordare la ghemotoc, la viața de părinte, la noile provocări și noul ritm de viață. Totul se derulează sub deviza “încercare și eroare”. Și, când crezi că ai reușit cât de cât să identifici piesele potrivite, vine următorul nivel.
3 temeri de părinte
Am mai scris despre acest subiect aici și pare că mă atrage așa de tare frica, încât mai scriu un pic despre ea. Mă gândeam zilele acestea că și fricile noastre pot fi de mai multe feluri: frici vechi sau noi, frici superficiale sau frici mai profunde, frici care blochează, frici care ne activează. Temerile noastre sunt contagioase și se transmit mai departe copiiilor noștri, mai ales că aceștia încă nu au dezvoltat mecanisme de gestionare a emoțiilor. Fiind ca un burete, care absorb toate informațiile din jur, ghemotocii preiau și stările noastre emoționale, fără să le filtreze sau evalueze în vreun fel.
Atenția mi-a căzut pe următoarele trei tipuri de frici, deoarece ele sunt mai puțin evidente sau transparente în relația cu cel mic. De multe ori, nici noi ca adulți nu suntem conștienți de ele sau efectul pe care îl au în relația părinte copil: Continue reading
Mamele au nevoie de incurajari: haideti sa le oferim!
Cand ai auzit ultima data de la o prietena sau o alta mama ca te descurci bine, ca ai facut si faci lucruri minunate pentru copilul tau?
Cand ai simtit ca esti inteleasa si acceptata atunci cand te plangi de ce a mai facut ghemotocul sau de faptul ca ai ajuns iar la capatul puterilor?
Vorbim atat de mult despre acceptare in relatia cu copiii nostri, despre cat de important este sa acceptam cele mai dificile si dureroase emotii ale lor, insa ce facem cu ale noastre? Oare nu avem si noi nevoie sa fim acceptate si intelese atunci cand gresim, atunci cand nu mai putem? Cum ar fi daca am putea sa ne oferim una alteia ceea ce le oferim copiilor nostri?
Cum ar fi daca am raspunde momentelor grele cu o vorba buna, in loc de o tehnica de parenting sau o noua carte de citit? Continue reading
Nu se poate: semăn cu mama :0!
Mă regăsesc în gesturile ei, folosesc aceleași cuvinte, o văd pe ea în reacțiile mele. Dacă voi fi ca ea, dacă mă transform în ea. Tot ce am zis că nu voi face cu propriul meu copil acum se întâmplă. Nu vreau să fiu ea. Vreau o altă relație între mine și copilul meu. Mi-e teamă că voi face aceleași greșeli pe care le-a făcut ea în relație cu mine.
Bunicii si rolul lor in dezvoltarea ghemotocilor
Foarte des în cabinet aud întrebări de genul: e bine să îmi las copilul cu bunicii? Ei nu fac lucrurile ca noi, cum o să îl afecteze pe ghemotoc faptul că o să îi spună să nu mai plângă, că nu îi pun nici o limită, că fac doar ce vrea el, că îl răsfață? Și acestea sunt doar câteva dintre frământări. Mă gândesc că pentru noi, părinții de azi, această preocupare este cu atât mai intensă cu cât cei mai mulți dintre noi am fost crescuți de bunici. Aceștia au avut o influență majoră asupra noastră și atunci e firesc să ne punem astfel de întrebări. Pe de altă parte, la nivel global tendința este către familia nucleară (părinți+copil/copii), iar ajutorul părinților vine mai degrabă de la bonă/creșă/grădiniță. În același timp bunicii de acum nu se mai aliniază imaginii din povești: o bătrânică cu par alb și coc și un bătrânel cu barbă albă și baston. În prezent această imagine este potrivită mai degrabă străbunicilor. Un alt factor important este că de multe ori bunicii se află la distanțe considerabile față de nepotii lor ceea ce îngreunează interacțiunea.
Astfel, în acest context, haideți să vedem care este rolul bunicilor în viață ghemotocilor și cum le afectează această relație dezvoltarea emoțională a celor mici. Primul lucru pe care este important să îl clarificăm este că influențabunicilor poate fi directă sau indirectă.