Zina, eu si anxietatea de separare la gradi

De mult timp ma gandesc la acest articol si nu am reusit sa cristalizez nici macar un paragraf, ceea ce imi transmite oarece mesaje legate de mine si cum am perceput eu toata treaba asta cu gradinita. Astfel, nu va fi un articol, ci vor fi niste ganduri, crampeie de emotii, reflectii puse intr-un mod organizat – specific mie :).

Cateva detalii tehnice: 1 aprilie, Zina, 2 ani si aproape 6 luni prima zi la gradi!

Draga Zina, ai noroc: mami este un ninja al pregatirii emotionale, asa ca stai linistita pana la data cu pricina te voi pregati cum stiu eu mai bine, pe pasi/ etape, jocuri, argumente. Zis si facut! Cu o zi inainte de gradi, Zina entuziasta, de abia astepta momentul. Desigur, dar pe mami cine o pregateste?

Aproape, daca nu toti copiii prefera sa stea cu parintii decat sa mearga la gradi sau daca nu se poate asa sa stea parintii cu ei in gradinita. Oricat de mult te-ai pacali, argumente ti-ai da – asa sta treaba si cam doare. Desi stiam/ stiu tot exista intr-un colt, undeva in mine un sentiment de vinovatie, speculat cu arta si maiestrie de Zina. Da, copiii simt ce simti si au grija sa nu uiti cumva vreo emotie.

Stau pe baricade orice ar fi, nu cedez presiunii – tinem cetatea sa nu fie asediata. Mami, vreau sa stau cu tine!! Mami, sa stii ca mi-a fost dor de tine!! Si o particica din mine se inmoaie si pupa, pupa mult, strange tare in brate, alta sta vigilenta – ai grija ce spui, sa nu cumva sa interpreteze gresit, iar alta este mandra, se simte flatata si tot asa multe particele cu multe emotii.

Este o emotie cunoscuta pe care am simtit-o impreuna/ alaturi de Zina in primele nopti cand a dormit singurica in patutul ei, prima data cand am lasat-o pentru o ora la bunici, cand a petrecut noaptea in camera ei, primele zile cu bona, prima noapte fara mine, prima plecare din oras, prima saptamana la gradi … si am continuat pana in zilele de astazi cu prima sa vizita la muzeu cu prietenii de la gradi, prima excursie. Teama, grija, mandrie, curiozitate, nevoie de apropiere, de a sta lipita de mine, frustrare, negare – cam asa ceva.

Uimire – de fiecare data, Zina mai puternica decat o credeam.

Am crescut amandoua, am invatat una de la alta sa gestionam anxietatea de separare si suntem mai pregatite sa-l pregatim pe Liviu atunci cand va veni si momentul lui sa ne invete pe noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *