Weekend de parenting cu Eu, părinte ghemotoc – 17-18 martie 2018

Primăvara aceasta, în perioada 17-18 martie, vă invităm la cea de-a cincea ediție Weekend de  Parenting   auto(cunoaștere, înțelegere, acceptare) cu Eu, părinte ghemotoc. Pentru cine nu ne cunoaște, noi suntem Ioana Agachi și Nicoleta Căpraru, psihoterapeuți centrați pe persoană, cu o experiență de peste 8 ani în spate și mai mult de 50 ateliere de parenting realizate.

În cadrul seminariilor ne orientăm spre noi părinții, spre (auto)cunoaștere, (auto)înțelegere și (auto)acceptare. Considerăm că acestea sunt ingredientele de bază pentru a dezvolta o relație emoțională sănătoasă cu ghemotocii noștri și de a ne forma propriul stil de a fi părinte.

Cum vom face asta? Plecăm de la două premise/ provocări:

  1. Informația există peste tot: în cărți, în articole, în conferințe. Practica este cea care ne încurcă. Astfel, vom pune accentul pe ADAPTAREA informațiilor și pe MODALITĂȚILE DE APLICARE eficientă a lor.
  2. Dezvoltarea emoțională a copilului depinde și de propria noastră dezvoltare emoțională. Astfel, vom pune accentul pe INTROSPECȚIE – eu ce îi transmit la nivel emoțional celui mic, IDENTIFICAREA EMOȚIILOR copiilor, exersarea EMPATIEI cu scopul construirii unei relații unice, personalizate părinte-copil.

Seminariile sunt organizate astfel:

  • Sâmbătă, 17 martie 2018, între orele 10.00-12.00 – În lumea emoțiilor. Înțelegerea și gestionarea crizelor emoționale. Despre cum se dezvoltă emoțiile, despre crizele de tantrum, despre criza “Nu”, despre agresivitate și anxietatea de separare.
  • Duminică, 18 martie 2018, între orele 10.00-12.00 – În lumea limitelor. Când și cum disciplinăm? Despre limite, între libertate și NU, despre disciplina ca insuflare de valori, despre tipuri de disciplină și despre stilul tău.

De ce sa participi? Pentru că:

  • Începuturile sunt pline de entuziasm, dar și de teama de necunoscut;
  • Poți fi confuz legat de atâtea teorii și tehnici de parenting și simți nevoia unor clarificări;
  • Vrei să dezvolți o relație emoțională sănătoasă cu ghemotocul tău;
  • Vrei să fii pregătit, să cresti împreună cu cel mic.

Vă așteptăm alături de cei mici! Ghemotocii vor avea o zonă de joacă special amenajată pentru ei cu activități special gândite pentru fiecare vârstă.  Iar pentru că ne place să oferim părinților participanți la seminariile noastre o gamă cât mai variată de servicii, ne-am gândit să aducem alături de noi, cu sprijinul Asociației Work at Home Moms,  3 afaceri românești, pornite tot de părinți grijulii, cu produse dedicate copiilor:

Detalii organizatorice pe scurt:  

    • Data:
      • 17 martie 2018, între orele 10.00-12.00 – În lumea emoțiilor
      • 18 martie 2018, între orele 10.00-12.00 – În lumea limitelor
    • Cui se adresează: Viitorilor și proaspeților părinți, care au copii cu vârsta de maxim 3 ani.  
    • Locație: Puro & Bio, str Ion Câmpineanu nr. 20
    • Investiția voastră:
      • 100 lei/ persoană/ seminar
      • Copiii au intrarea gratuită
    • Înscrieri: Înscrierile se fac pe baza completării  formularului de inscriere de mai jos, iar plata se face în avans. Dacă aveți nevoie de informații suplimentare, apelați cu încredere la Oana Constantinescu: oana@mamicaactiva.com, tel 0788076769!
*
*
*
*

Vă așteptăm, așadar, cu mic cu mare la cea de-a cincea ediție Weekend de parenting , de unde copiii vor pleca obosiți de atâta joacă, cu cadouri din partea Avene, Klorane Bebe, Aderma și Elancyl, iar voi veți pleca cu mai multe informații utile despre voi si relatia cu ghemotocul vostru, dar și cu multe amintiri frumoase sub forma fotografiilor realizate de Event Portrait.

Mulțumim partenerilor media, care sunt și în acest an alături de noi: Revista “Copii și părinți”, Kinderpedia, Centrul de Parenting, Mămica Activă, Mama are blog.

Hai să petreci un weekend cu Eu, părinte ghemotoc, un weekend pentru dezvoltarea ta ca părinte!