Atelier de parenting: Atasamentul sau viitorul emotional al copilului tau

Acesta este pentru noi atelierul de baza pentru orice proaspat parinte care este preocupat de a construi o relatie cu bebelusul in prezent, dar este preocupat si de ce ii va insufla acestuia pentru viitor.atasament simplu

Vom descoperi impreuna ce este atasamentul iar, prin intermediul exercitiilor, vom experimenta emotiile si trairile care apar in relatia cu copilul, pentru a va putea creiona propriul mod de a fi in acesta relatie. Astfel veti reusi sa asigurati dezvoltarea emotionala a ghemotocului, atat de importanta pentru viitorul copil si adult.

Va asteptam  sa povestim despre prima relatia de iubire a bebelusului vostru, si ce unelte avem noi in tolba care sa ne ajute sa construim un atasament securizant cu bebelusul nostru!

 

Stimularea timpurie: nevoie si placere

S-au scris multe articole si carti legate de importanta stimularii bebelusilor pe termen lung si cu toate acestea pare ca exista inca multe pareri traditionaliste de genul: oricum nu intelege nimic, oricum nu va tine minte, sa mai creasca si atunci va conta mai mult. Intr-un fel toate sunt valide, singura dovada a viitorului adult fiind eventual cateva poze de la diverse activitati si jocuri. Efectele stimularii timpurii sunt mai degraba in planul dezvoltarii emotionale si a personalitatii viitorului copil, dar se regasesc totodata in planul dezvoltarii fizice, motrice si de limbaj. Continue reading

Despartirea prin ochi de parinte (de) ghemotoc

Prima zi de gradinita a lui Horia. Pregatiri, emotii multe. Trezit devreme sa fie totul aranjat: schimburile puse in ghiozdanel, si papuceii, a, si jucaria preferata. Apoi trezitul copilului. Afara, bineinteles, o vreme pe care nu ai scoate nici macar un caine, daramite un copil pe care il duci de bunavoie (a ta) la gradi. Plus remarcile tuturor celor din jurul tau care suna acum in urechi: ”dar de ce duci copilul asa mic la gradi? Nu crezi ca mai bine mai sta un pic acasa?, nu il chinui?” Si, uite asa, cu inima in gat, pe de o parte de bucurie si mandrie ca puiul a crescut mare si incepe un nou capitol, pe de alta parte de toate celelalte emotii: neincredere, pierdere, tristete, care dadeau buzna asa, mai ceva ca o avalansa!

Continue reading

Danseaza, Zina, danseaza!

Cred ca era in jurul varstei de un an, statea in picioare si se tinea de un sertar de la bucatarie explorand cu privirea ce se mai afla la indemana! Pe fundal se auzea radioul, o muzica pe care nu pot spune ca o apreciam in vreun fel. Eu frunzaream prin jur, probabil vroiam sa pregatesc ceva de mancare. Si, la un moment dat o vad cu coada ochiului, concentrata, usor incruntata, flexa piciorusele pe un ritm, si dadea din maini oarecum haotic la prima vedere. Dansa! Deja ce ascultam mi se parea cea mai frumoasa armonie. Ma duc fericita spre ea, dar ea se opreste. Si asa a tot continuat, sa ma uit la ea doar cu coada ochiului sau sa privesc de departe cum vrea sa prinda ritmul. O luna mai tarziu imi permitea sa stau langa ea cand danseaza, pesemne ca exersase destul cat sa fie multumita :). Continue reading

Zina, eu si anxietatea de separare la gradi

De mult timp ma gandesc la acest articol si nu am reusit sa cristalizez nici macar un paragraf, ceea ce imi transmite oarece mesaje legate de mine si cum am perceput eu toata treaba asta cu gradinita. Astfel, nu va fi un articol, ci vor fi niste ganduri, crampeie de emotii, reflectii puse intr-un mod organizat – specific mie :).

Cateva detalii tehnice: 1 aprilie, Zina, 2 ani si aproape 6 luni prima zi la gradi!

Draga Zina, ai noroc: mami este un ninja al pregatirii emotionale, asa ca stai linistita pana la data cu pricina te voi pregati cum stiu eu mai bine, pe pasi/ etape, jocuri, argumente. Zis si facut! Cu o zi inainte de gradi, Zina entuziasta, de abia astepta momentul. Desigur, dar pe mami cine o pregateste?

Aproape, daca nu toti copiii prefera sa stea cu parintii decat sa mearga la gradi sau daca nu se poate asa sa stea parintii cu ei in gradinita. Oricat de mult te-ai pacali, argumente ti-ai da – asa sta treaba si cam doare. Desi stiam/ stiu tot exista intr-un colt, undeva in mine un sentiment de vinovatie, speculat cu arta si maiestrie de Zina. Da, copiii simt ce simti si au grija sa nu uiti cumva vreo emotie.

Stau pe baricade orice ar fi, nu cedez presiunii – tinem cetatea sa nu fie asediata. Mami, vreau sa stau cu tine!! Mami, sa stii ca mi-a fost dor de tine!! Si o particica din mine se inmoaie si pupa, pupa mult, strange tare in brate, alta sta vigilenta – ai grija ce spui, sa nu cumva sa interpreteze gresit, iar alta este mandra, se simte flatata si tot asa multe particele cu multe emotii.

Este o emotie cunoscuta pe care am simtit-o impreuna/ alaturi de Zina in primele nopti cand a dormit singurica in patutul ei, prima data cand am lasat-o pentru o ora la bunici, cand a petrecut noaptea in camera ei, primele zile cu bona, prima noapte fara mine, prima plecare din oras, prima saptamana la gradi … si am continuat pana in zilele de astazi cu prima sa vizita la muzeu cu prietenii de la gradi, prima excursie. Teama, grija, mandrie, curiozitate, nevoie de apropiere, de a sta lipita de mine, frustrare, negare – cam asa ceva.

Uimire – de fiecare data, Zina mai puternica decat o credeam.

Am crescut amandoua, am invatat una de la alta sa gestionam anxietatea de separare si suntem mai pregatite sa-l pregatim pe Liviu atunci cand va veni si momentul lui sa ne invete pe noi.