Nu se poate: semăn cu mama :0!

heritage illustration by viktorija semjonova for visual strands

Mă regăsesc în gesturile ei, folosesc aceleași cuvinte, o văd pe ea în reacțiile mele. Dacă voi fi ca ea, dacă mă transform în ea. Tot ce am zis că nu voi face cu propriul meu copil acum se întâmplă. Nu vreau să fiu ea. Vreau o altă relație între mine și copilul meu. Mi-e teamă că voi face aceleași greșeli pe care le-a făcut ea în relație cu mine.

Este dureros, înfricoșător să vedem că tot ce am respins din relația cu părinții noștri, pare că ia viață exact acolo unde ne-am promis că va fi altfel – în relația cu propriul copil. Dinainte de a avea copii, fiecare dintre noi își formează o imagine (mai mult sau mai puțin conștientă) despre cum nu își va traumatiza copilul, despre ce nu va face în relație cu acesta: Nu voi țipa, nu-l voi lăsa la bunici să-l crească ei, nu-l voi ignora, nu îl voi critica, nu îi voi condiționa iubirea. Construim mental această imagine pe baza experienței pe care am trăit-o cu persoanele noastre de atașament, evaluând cum am ajuns, cum ne-am dezvoltat din această interacțiune.  Acolo unde simțim că suntem cel mai tare răniți, ne promitem că nu vom face nici în ruptul capului aceeași greșeală atunci când vom fi părinți. Tocmai pentru că știm cât de tare ne-a durut pe noi, nu putem concepe că la un moment dat am putea să facem asta altcuiva. Această promisiune interioară pare că ne liniștește un pic sau cel puțin ne ia atenția de acolo.

Se naște copilul, apare o mogâldeață perfectă în ochii noștri. Atât de perfectă încât ne jurăm în interiorul nostru că nu o vom strica niciodată. Știm ce ar trebui să facem și mai ales ce să NU facem. Dar creșterea unui copil nu e chiar ceva ușor: dormim puțin, suntem tot timpul acolo lângă el fără opțiunea unei pauze, griji, boli, crize de dezvoltare. La un moment dat cedăm și greșim, exact ce ne-am promis că nu vom face. Se simte ca și cum a căzut tavanul greu peste noi. Greutatea pare chiar mai mare decât greșeala, rana aceea cicatrizată a început să usture din nou. Promisiunea că nu vom repeta greșelile părinților nu a vindecat-o, iar acum doare din nou.

Nu, nu suntem mamele noastre, cum nici copiii noștri nu vor fi identici cu noi. Semănăm? Ar fi imposibil să nu. Cum ne comportăm cu proprii copii se află sub controlul nostru. Dacă nu îl simțim acum, putem lucra la acest aspect. Vom greși? Cu siguranță, dar vor fi greșelile noastre și putem să lucrăm cu noi la nivel personal, să ne dezvoltăm acceptarea de sine și auto-empatia pentru a o putea transmite mai departe copiiilor noștri.

Ioana, ghemotoc specialist

sursa foto: http://visualstrands.com/sense/heritage-by-viktorija-semjonova/