Jocul liber sau independent – în afara tendințelor?

Gândindu-mă la cum au fost crescuți părinții mei, cum am crescut eu și mai ales cum cresc ghemotocii mei, am ajuns la concluzia că în parenting/ parentaj există mode și tendințe, care pe măsură ce trece timpul se modifică, se simplifică sau din contră se complică. Din întâlnirile cu voi, de multe ori aud o temă recurentă și anume, tendința la dependență/ autonomie a copilului și îngrijorarea legată mai ales de prima dintre ele. Cel mai adesea, exemplele pe care le primesc sunt: cum ies din cameră/plec plânge sau nu vrea deloc să se joace singur. Dacă prima este legată de anxietatea de separare, a doua este relaționată și de teoria jocului, iar pe aceasta din urmă o voi aborda eu aici.

Teoria spune în felul următor: este foarte important ca ghemotocul să se joace cu părinții lui, cu alți ghemotoci, dar și singur. Dacă ar fi să revenim la tendințele din parenting cu privire la joc  ponderea celor trei a fost schimbătoare de-a lungul timpului. Eu personal am multe amintiri de copil care se juca singur sau de copil care se juca cu alți copii, dar mult mai puține de eu copil care mă jucam cu părinții. Astfel, în trecut pare că accentul se punea pe jocul de unul singur sau jocul cu prietenii de la bloc, din parc… Nu știu exact cât se plângeau părinții noștri de anxietatea de separare, dar uite o idee bună să îi întrebăm. Tendințele actuale au început să pună foarte mult accentul tocmai pe jocul dintre părinte și copil, ca unul din promotorii dezvoltării emoționale a celui mic, a atașamentului și nu numai. Și, ce s-a întâmplat: unii s-au frustrat că nu sunt prea jucăuși, alții s-au jucat și încă se joacă, alții și-au organizat un program de joc, fiecare încercând să facă față acestei provocări cum poate mai bine.

Și, pentru că uneori avem tendința să ducem lucrurile la extrem, cu intențiile cele mai bune desigur, s-a întâmplat să uităm de celelalte categorii de joc. Părinții noștri au uitat să se mai joace și cu noi din când în când, iar noi am uitat să-l învățăm/ sa ne retragem și să-l lăsăm pe cel mic să se joace și singur.

Câteva observații indiferent de tendințe 🙂

  • Toate cele trei tipuri de jocuri (cu părinții, cu prietenii, singur) sunt la fel de importante pentru dezvoltarea emoțională, psihică și socială a copilului nostru.
  • Ponderea lor este diferită în funcție de perioada de dezvoltare a copilului și de nevoile sale, și nu ar trebui să țină de disponibilitatea părinților.
  • Jocul de unul singur și jocul cu ceilalți de vârsta celui mic se învață cu ajutorul părinților.

Revenind la preocuparea legată de jucatul singur, iată câteva aspecte:

De ce este important să-l învățăm să se joace singur: sursa foto: www.huffingtonpost.com

  • Pentru că îl ajută să își construiască identitatea, propriul Self;
  • Pentru că se va simți confortabil cu sine – pe principiul nu voi dori să mă joc cu tine doar ca să nu fiu singur, la fel cum sunt prietenul tău pentru că îmi place de tine, nu ca să scap de singurătate;
  • Pentru că este un prim pas spre autonomie;
  • Pentru că exersează luarea deciziilor, rezolvarea problemelor;

Când începem să-l învățăm să se joace singur? Atunci când bebelușul începe să se diferențieze de mamă, să se perceapă separat de aceasta ca o entitate individuală, adică începând cu 6-7 luni.

Cum îl învățăm pe cel mic să se joace singur? Treptat, lăsându-l să exploreze, încurajându-l și asigurându-l că nu ești departe, evitând să intervii în jocul său decât atunci când ești invitat. La început poți să inițiezi tu un joc și apoi treptat să te sustragi, lăsându-l pe cel mic să continue de unul singur în direcția pe care o dorește el. Pune-i la dispoziție stimuli în jurul său: de exemplu un bebeluș de 6 luni nu se poate deplasa, atunci îl poți ajuta cu jucării și cărticele pentru a se bucura singur de ele. Stai în aceeași cameră cu cel mic, dar găsește-ți o activitate separată.

Cât timp ar trebui să se joace un copil singur? Depinde de vârstă, dar orientativ: la 1 an media ar fi cam de 15 minute, iar la 2 ani – aproximativ jumătate de oră. Poți transforma acest timp într-o rutină pentru cel mic, fixând un interval de joc liber.

Un fel de concluzie: În fiecare zi, pe cât posibil, ghemotocul tău ar trebui să experimenteze jocul în toate cele trei forme ale sale.

Ioana, ghemotoc specialist

Sursa foto 1: www.sciencenews.org

Sursa foto 2: www.huffingtonpost.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *