Despre perfecționism și adaptare

În lumea în care trăim acum pare că nu avem nici o scuză să nu fim mame perfecte. Avem acces la informație, știm cât de importantă este dezvoltarea emoțională, cât de important este să ne creștem sănătos copilul, avem acces la activități diverse, atât pentru dezvoltarea noastră ca părinți, cât și pentru dezvoltarea ghemotocilor. Totul se poate, totul e la îndemână, totul e acolo, așa că să nu cumva să îndrăznim să spunem că n-am știut sau n-am putut!

Aceste așteptări vin pe de o parte de la societate, cum se așteaptă ceilalți să performăm în rolul de părinte, pe de altă parte din interiorul nostru, și țin de standardele (deseori copleșitoare) pe care noi ni le impunem în relația cu copilul sau copiii noștri.

Fie că vorbim de grupurile de mame din care facem parte, de oamenii pe care îi întâlnim în parc sau când ieșim în oraș, de prieteni sau rude, cu toții au, mai devreme sau mai târziu, un sfat de dat, o remarcă de făcut la adresa modului în care ne creștem copilul: că alăptăm prea mult sau insuficient, că îl ținem în brațe și îl răsfățam sau, din contra, că nu avem suflet și lăsăm copilul să plângă, că exagerăm atunci când îi oferim anumite alimente și nu îi oferim altele, că privitul la televizor este fie permis, fie total interzis, și lista poate continua.

Peste toate acestea vin propriile noastre așteptări și standarde:  să nu mă enervez niciodată pe copilul meu, să nu tip și să nu îi reproșez nimic, niciodată, să pun întotdeauna nevoile copilului meu pe primul loc, să fiu întotdeauna disponibilă pentru copil, să fiu întotdeauna bucuroasă cu și în preajma copilului.

Așadar pare că lucrurile sunt fie albe, fie negre, fie niciodată sau întotdeauna. Nu există jumătăți de măsură, nu ni se permit excepții și nici noi nu ni le permitem. De altfel această abordare radicală este o trăsătură a perfecționismului,  însă este tare greu de pus în practică atunci când vine vorba de relații! Pare că acest perfecționism al părinților și modul în care noi ne adaptăm a fost și studiat. Puteți intra pe acest link https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3274380/ pentru a afla mai multe!

perfectionism si adaptare morcov

Și uite așa, pe acest drum pavat cu toate bunele intenții, începem să adunăm frustrări, dezamăgiri, nemulțumiri, furie și tristețe. Iată care sunt cele mai frecvente reacții și comportamente cu care eu m-am întâlnit atât în viața de zi cu zi, cât și în cabinet:

-ne criticăm pe cât de mult posibil, cu fiecare ocazie pe care o avem– nu am reușit să scot copilul afară de două ori pe zi, fac mâncare și curat, apoi nu îmi permit să mă simt obosită, mă cert dacă nu am chef să mă joc cu copilul. Există întotdeauna un „as fi putut să fac mai mult sau mai bine”;

-ne valorizăm din ce în ce mai puțin– nu sunt capabilă să fiu o mamă bună, pur și simplu nu sunt în stare să mă controlez și să nu țip la copil. Simt că am eșuat, căci atunci când eram obosită și nu mai puteam i-am dat 10 minute drumul la desene animate;

-punem accent pe detalii– dacă nu îi calc hainele în fiecare zi sau nu îi fac baie într-o seară sunt o mamă căreia nu îi pasă. Nu i-am citit într-o zi așa că mă gândesc că s-ar putea să aibă întârzieri în vorbire sau să nu mai fie la fel de inteligent;

-ne comparăm cu ceilalți– prietena mea poate să și gătească în fiecare zi, să-l scoată pe cel mic afară și să găsească și timp să se joace cu copilul, toata lumea pune poze și spune ce frumos e să ai mai mulți copii, și eu mă gândesc că îmi e greu cu unul, căr e ceva în neregulă cu mine. Uite ce calmă este ea și mie deja îmi vine să urlu, etc..

Bine, bine, o să spuneți, și la ce ne ajută toate acestea? Primul pas este să ne uităm la noi însene și să fim sincere. Să încercam să vedem lumea în culori, nu doar în alb și negru. Să aducem  în noi și în prezent și celelalte momente concrete, care nu se încadrează nici la întotdeauna, nici la niciodată, dar se încadrează într-un moment real și autentic, plin de emoție și trăire.

Să încercăm să vedem câte lucruri facem de fapt  și astfel să fim mai puțin critice cu noi.

Să ne aducem aminte toate acele momente când am fost acolo pentru copilul nostru, când l-am luat în brațe și i-am oferit iubire necondiționată și să ne valorizăm mai mult pentru asta.

Să privim în ansamblu și să lăsăm detaliile în planul doi, îngăduindu-ne o privire plină de acceptare, a noastră și a lor.

Și, poate cel mai important lucru, să încercam să ne privim prin ochii noștri și nu ai celorlalți, căci fiecare persoană are în spate propriul ei context, propria viață, propriile principii și valori, propria realitate până la urmă, care poate fi foarte diferită de a noastră.

Suntem imperfecte și asta este o realitate. Acceptarea imperfecțiunii însă nu înseamnă să ne ascundem în spatele ei și să o folosim ca pretext, ci presupune ca în locul criticii de sine și a neîncrederii să facem loc cunoașterii și curiozității de sine!

Vouă ce imperfecțiune proprie v-a trezit curiozitatea de a vă cunoaște mai bine?

Nicoleta

Ghemotoc specialist

 

Sursa foto http://www.takepart.com/article/2015/07/17/sanitation-worker-challenges-whole-foods-walmart-stop-trashing-produce.

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *