Despartirea prin ochi de parinte (de) ghemotoc

Prima zi de gradinita a lui Horia. Pregatiri, emotii multe. Trezit devreme sa fie totul aranjat: schimburile puse in ghiozdanel, si papuceii, a, si jucaria preferata. Apoi trezitul copilului. Afara, bineinteles, o vreme pe care nu ai scoate nici macar un caine, daramite un copil pe care il duci de bunavoie (a ta) la gradi. Plus remarcile tuturor celor din jurul tau care suna acum in urechi: ”dar de ce duci copilul asa mic la gradi? Nu crezi ca mai bine mai sta un pic acasa?, nu il chinui?” Si, uite asa, cu inima in gat, pe de o parte de bucurie si mandrie ca puiul a crescut mare si incepe un nou capitol, pe de alta parte de toate celelalte emotii: neincredere, pierdere, tristete, care dadeau buzna asa, mai ceva ca o avalansa!

Ne urcam in masina si plecam, toti trei, pe noul drum. Drum ce il vom face de acum inainte zilnic, cel putin pentru o buna bucata de timp. Noi ( eu si sotul meu) plini de emotii pentru puiul nostru, dar si de amintirile propriilor experiente din gradinita (ce-i drept, nu cele mai placute).  Ne linistim cu gandul ca nu mai e ca pe vremea noastra. Horia e in forma maxima, se joaca cu un elicopter pe care l-a luat de acasa, se mai uita pe geam si mai intreaba: “Asta ce e e ? Dar asta ce e e ?” sau isi aminteste cu cine a fost prin parcul pe langa care trecem.

In sfarsit ajungem la gradi: inima bate tare, a sosit momentul.  Intram si suntem intampinati. Horia ezita un pic si se prinde de piciorul meu. A , stiu, se rusineaza, asa face pana se obisnuieste cu mediul. In plus, mai am o sansa sa nu vrea sa se desparta de mineJ.  Nu trec apoi 10 secunde ca il vad cum vrea sa intre in clasa. Gata, a recunoscut locul, vrea la copii. Atunci anxietatea mea ajunge la apogeu:  aoleu, sa nu plece, sa ii explic cand ma intorc sa il iau, sa ii spun ca poate sa vorbeasca cu mine si ca pot veni mai repede, sa il pregatesc, sa, sa, sa…. Apoi, dintr-o data, ma loveste: toate sa-urile astea sunt ale mele, nevoile mele, nu ale lui. Horia era linistit, dornic sa ajunga la copii si la jucarii. Ne-a pupat pe amandoi, l-a luat pe Rila(prietentul lui de plus) si a plecat sus,  in clasa lui. Fara nici o drama, fara nici un protest! Copilul meu mi-a dat o noua lectie. Mi-a zis (nu cu aceste cuvinteJ)” Mami, ma descurc! Pot si singur!” Si, uite asa, m-a invatat inca o data sa am incredere in el, in resursele lui, pentru ca el va face fata (la mine e mai dificilJ ). Si da, stie ca sunt/voi fi acolo daca are nevoie de mine.

Si uite asa, el a plecat in clasa lui, cu ceilalti copii, iar eu am ramas cu toata anxietatea si grija mea, cu toate emotiile ce ma invadau.  Si, ca sa intelegeti ca o mama este de neoprit, si ca emotiile se cer cumva eliberate,  dupa ce am terminat cu sa-urile adresate lui Horia, dupa ce el a plecat entuziasmat zicandu-mi parca: Mami, stai linistita, doar ne vedem mai tarziu!, am aplicat aceeasi ploaie de sa-uri catre doamna de la gradinita: sa ma sunati daca e ceva, sa ii spuneti la ce ora vin, sa ii aratati pe ceas. Ma gandesc acum ca eram probabil un sectacol emotional in toata regula. Pe de alta partea cred ca orice mama intelege cat de important este acest moment si cum, ca mama, iti doresti  sa te asiguri ca puiul tau va fi bine, ca ai facut alegerea corecta, ca cei in grija carora il lasi il vor ingriji la fel de bine ca tine,  desi iti dai seama ca acest lucru este imposibil. In acel moment insa, am realizat ca nu le pot spune nici in cinci, nici in cincizeci de minute totul despre copilul meu si ca , mai mult decat atat, pentru el a invata sa fie cu alti oameni, cu alti copii de varsta lui, va fi o experienta care il va dezvolta emotional, si nu numai.

Asa a fost primea mea zi de gradinita, ca mamica, cu toate emotiile ei. Si am inteles acum, din propria mea experienta, cat de importanta este sa te pregatesti pentru acest moment.  Iar pregatirea nu inseamna ca nu vei mai simti toate cele de mai sus, ci din contra, stiind de ele, le vei recunoaste, intelege si accepta. Iar acesti trei pasi sunt esentiali pentru a depasi acest moment intens al primei despartiri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *