Depresia la bebeluși

 

Am observat că există o preocupare intensă a părinților legat de traumă sau posibilele tulburări psihice care pot apărea la copii. Da, și copiii pot suferi de anumite tulburări psihice. Dacă în ultimul articol am scris despre depresia postnatală, m-am gândit ca de această dată să vorbim de depresie în contextul copiiilor foarte mici. Desigur, cred că din titlul acestui articol v-a răsărit deja în minte întrebarea: Există depresie la bebeluși? Să începem de aici.

Inițial s-a crezut că nu, dar apoi studiile clinice au arătat că ceva se întâmplă totuși. Există două tipuri de depresie: depresia nou-născutului și depresia ca tulburare care s-a dezvoltat la un moment dat pe parcursul vieții. Depresia nou-născutului este dependentă de starea mamei pe parcursul sarcinii și se consideră a fi mai degrabă indusă biochimic de nivelul crescut al cortizolului (hormonul stresului). De asemenea depresia nou născutului are o incidență mai mare la  mamele care au suferit de depresie pe parcursul sarcinii.

Legat de cel de-al doilea tip de depresie, în prezent nu putem vorbi de un diagnostic în acest sens sub vârsta de 18 luni deoarece bebelușii nu au capacitatea mentală de a dezvolta o astfel de tulburare. Până la această vârstă putem în schimb să observăm semnele că în viitor s-ar putea dezvolta o depresie, că există un risc în acest sens.

Care este diferența dintre tristețe și depresie? Tristețea este o emoție trecătoare, care în general apare atunci când simțim o pierdere, o lipsă. De obicei ea dispare atunci când primim consolare sau încetează stimulul care a provocat-o. Depresia se instalează atunci când dispare speranța pentru a face loc resemnării și sentimentului de neputință. În limbaj colocvial, depresia mai înseamnă și nefericire. Pentru bebeluși pierderea cea mai semnificativă este a mamei și poate lua mai multe forme. În general este simțită ca pierdere, retragerea atenției îngijitorului principal. Dificultățile în dezvoltarea atașamentului sau în stabilirea unei conexiuni pot duce și ele la nefericire, depresie. Este aproape imposibil să fim conectați tot timpul, 100% cu bebelușul. Nu orice lipsă sau pierdere a atenției duce la depresie, ci doar acelea care au devenit constante în timp.

Ce înseamnă un bebeluș nefericit? În general, bebelușii nefericiți sunt văzuți ca fiind liniștiți sau buni, adică nu sunt gălăgioși și nu ne încurcă planurile. Față de ceilalți, nu par să simtă o nevoie foarte mare de atenție din partea adultului și tind să stea singuri. Totuși, în această singurătate ei nu afișează comportamente de explorare a mediului ci mai degrabă parcă nu-i interesează nimic. Sunt bebeluși retrași, care nu reușesc să se implice activ în exterior. Sunt triști și zâmbesc sau râd rar, iar eforturile noastre, jocurile nu au succes prea mare de a-i scoate din această stare. Legat de plâns, acesta nu este foarte prezent. Mai degrabă există un scâncet, care nu se lasă calmat de către părinte. Plânsul presupune o reacție, presupune o atenționare, dar bebelușii nefericiți nu au această energie sau au învățat că nu i-ar ajuta la nimic.

Cum putem să-i ajutăm pe bebelușii nefericiți? Există și o veste bună. Depresia sau riscul depresiei poate fi înlăturat dacă se schimbă comportamentul mamei/ îngrijitorului. Cu alte cuvinte trebuie reinstaurată conexiunea, atenția și păstrate nivelele acestora la o valoare constantă și pozitivă, desigur ;). De obicei acestea au fost întrerupte din cauza unor probleme emoționale a îngrijitorului: depresia mamei, probleme de cuplu, probleme de sănătate. Astfel, accentul cade pe rezolvarea problemelor personale a îngrijitorului și aici poate intra și psihoterapia. Nu se administrează tratament psihiatric la bebeluși și nici nu se poate face psihoterapie cu aceștia.

În general, tulburările psihice la copiii mici sunt greu de diagnosticat din cauza etapelor normale de dezvoltare prin care trec. Bebelușii sunt într-o continuă schimbare atât în plan cognitiv (rațional) cât și emoțional. Astfel, dispoziția pe care ei o au este instabilă. În general diagnosticele se bazează pe o constanță în timp.  Important este să fim atenți la relația pe care o avem cu bebelușul și la noi, la starea noastră emoțională.

Dacă doriți să citiți mai multe despre acest subiect, iată o serie de cercetări pe acest subiect:

Ioana, Ghemotoc specialist

Vă așteptăm cu mare drag la Weekend de Parenting, ediția din martie, unde vom vorbi despre emoții și despre limite. Pentru mai multe detalii, click pe poză 🙂 .