De ce ne este dificil să punem limite?

A pune limite este poate una dintre cele mai mari provocări atunci când devenim părinți. Poate pentru că modul în care le setăm este atât de personal și are un impact atât de mare asupra noastră, asupra ghemotocului nostru și asupra relației noastre. Poate că mulți dintre noi ne raportăm, într-un mod firesc de altfel, la propria noastră experiență cu limitele, la modul în care noi le-am resimțit în relația cu părinții noștri. Și, poate, de multe ori simțim că acestea au fost prea multe sau prea stricte.

Și atunci, nu e de mirare că ne frământă atât acest subiect! Fie ne întrebăm dacă am pus prea multe limite sau prea puține, fie ne întrebăm dacă am ales momentul potrivit, fie ne preocupă modul în care le aplicăm și impactul pe care îl au asupra copilului și a relației noastre.

Desigur, granița între prea multe și prea puține limite este foarte fină și, mă repet, extrem de personală. Pentru că ține de propriile nevoi și valori, pentru că ține de modul specific în care relaționăm cu ceilalți. Astfel, ceea ce mie mi se pare prea mult sau lipsit de respect, pentru o altă persoană poate fi extrem de confortabil. Căci a pune limită vorbește în primul rând despre noi înșine. Despre acel moment când avem nevoie să spunem stop, ”eu până aici pot”. De asemenea, a pune limită într-o relație vorbește despre cum pot fi cu mine și cu celălalt încercând să găsesc un echilibru pentru satisfacerea nevoilor ambelor persoane implicate.

În același timp prezența exagerată a limitelor sau absența lor ne afectează la fel de mult. Și, deși se scrie destul de mult despre consecințele primei situații, despre cât de dăunător poate fi un stil autoritar, și cea de-a doua situație, stilul permisiv, aduce cu sine urmări pentru cei implicați în relație: părintele și copilul. Și iată câteva dintre acestea:

-când nu există limite în ceea ce privește dorințele copilului acesta crește cu senzația că totul i se cuvine și că dorințele celuilalt nu contează. Și, se va aștepta ulterior și în relație cu alte persoane, ca acestea să îi satisfacă toate dorințele, ceea ce va duce la dezamăgire și frustrare;

-lipsa limitelor atrage de asemenea incapacitatea celor mici de a gestiona sentimente precum cele de mai sus (dezamăgire, frustrare, tristețe), ceea ce poate determina copilul să recurgă pe viitor la diverse strategii pentru a evita confruntarea cu astfel de emoții. Spre exemplu, să încerce să le facă pe plac celorlalți doar pentru a nu se simți respins sau dezamăgit;

-limitele oferă siguranță, grijă și protecție. Astfel, lipsa lor îi transmite copilului că nu se poate baza pe părinții lui să îl protejeze de eventualele pericole și situații neplăcute, ceea ce poate duce la lipsă de încredere în aceștia și chiar la inversarea rolurilor mai târziu, o sarcină mult prea dificilă pentru cel mic;

-o altă consecință a lipsei limitelor este degradarea relației părinte-copil. Primul va fi din ce în ce mai frustrat deoarece va face din ce în ce mai multe compromisuri și nu va ține cont de propriile nevoi, iar copilul va încerca din ce în ce mai mult să testeze limitele pentru a se simți în siguranță, protejat și iubit.

Așadar, atunci când este vorba despre a pune limite este cât se poate de firesc să ne confruntăm cu dileme deoarece este un proces care vorbește despre noi înșine, despre celălalt, dar mai ales despre relația dintre noi! Este o permanentă ajustare între nevoile noastre ca părinți și nevoile copilului în încercarea de a construi o relație bazată pepe iubire si respect!

În cazul în care și voi treceți printr-un astfel de proces în relația cu ghemotocul vostru noi vă așteptam cu drag la o discuție in cadrul ședințelor de consiliere parentală pe care le oferim!

cons parentala

Cu drag,

Nicoleta

Ghemotoc specialist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *