Când ne vizitează nesiguranța…

 

Foto: Gone with the wind by Gabe Tomoiaga

Nu știu pe la voi cum e, dar pe aici prin jurul meu se învârte de ceva vreme un cuvânt și o emoție … nesiguranța! Și este legată, desigur, de rolul de părinte. Oare copilul meu va fi fericit? Oare modul în care am ales să îl cresc este cel mai potrivit pentru el? Oare îi ofer tot ce are nevoie ca să devină un adult sănătos și echilibrat? Și lista poate continua. Este vorba despre un sentiment pe care îl ducem cu noi, mai mult sau mai putin constient, indiferent de moment și de etapa de dezvoltare a ghemotocului nostru.

Fie că îți crești copilul după metode mai vechi sau mai noi, fie că valorile și principiile tale sunt aceleași cu ale comunității/societății sau nu, fie că îl crești singur/a sau cu partenerul/partenera, că ai ajutor sau nu de la bunici, bonă, etc., mai devreme sau mai târziu te lovește acest sentiment. Pentru că, haideți să fim realiști, nu știm și nu avem controlul absolut asupra copiilor noștri și asupra devenirii lor.

Așadar, vă propun în acest articol, să ne întoarcem (din nou) atenția către noi, către emoțiile pe care le trăim și să vedem ce resurse avem acolo în interiorul nostru pentru a le gestiona.

Nesiguranța și lipsa controlului sunt greu de tolerat și gestionat atunci când vine vorba de cele mai dragi ființe din viața noastră. Este dificil să accepți că nu poți să îi protejezi orice ar fi, că nu poți să fii lângă ei tot timpul și că nu știi până la urmă ce experiențe le va rezerva lor viața. Este dificil să trăiești permanent cu întrebarea : oare i-am oferit tot ce avea nevoie, l-am pregătit suficient pentru viață?

Nu cred că vom putea primi vreodată răspunsul la aceste întrebări și cred că nici un părinte nu l-a primit la început de drum. Dar cred că putem să ne folosim de această nesiguranță și de aceste îndoieli pentru a clădi o fundație sănătoasă, și anume o relație autentică și deschisă cu copilul nostru aici și acum, în prezent. Tocmai această relație este cea care oferă siguranță, căci ea va funcționa ca o ușă ce rămâne în permanență deschisă pentru a îi primi din nou și din nou pe cei mici în brațele noastre, în sufletul nostru, chiar și atunci când vor fi mari!

Așa este, nu putem controla viitorul și nu vom ști ce va fi, dar putem trăi prezentul și îl putem construi în acord cu nevoile și valorile noastre. Iar asta înseamnă să fim prezenți activ în relația cu cei mici, să le oferim timpul și atenția noastră, să ne jucăm și să îi ascultăm.  Pentru că până la urmă viitorul este alcătuit din multe clipe prezente, care la un moment dat vor deveni trecut!

 

Nicoleta

Ghemotoc specialist