3 ingrediente necesare pentru un copil (și un părinte) fericit

Deși titlul vă poate duce cu gândul la o rețetă de succes sau la o soluție miraculoasă, țin să menționez de la începutul articolului că nu este vorba nici pe departe de așa ceva. Dar, recunosc, sper ca acest articol să va pună pe gânduri și mai sper ca ingredientele de care vorbeam în titlu să își găsească loc în sufletul vostru și să facă parte din viața voastră și a copilului vostru.

Acum că am clarificat intențiile mele și în speranța că veți citi în continuare articolul, iată la ce mă refer. Spuneam acum ceva vreme (și încă o mai cred:)) că pentru mine parentingul se aseamănă foarte bine cu psihoterapia. Sau mai bine zis că a fi părinte seamănă cu a fi psihoterapeut. Pe de o parte pentru că este vorba despre un proces continuu de dezvoltare pentru ambii participanți, dar mai ales pentru că ambele tipuri de relație, și cea părinte- copil și cea terapeutică, au un obiectiv similar: acela de a oferi un cadru potrivit, un mediu plin de siguranță, pentru ca celălalt să se poată dezvoltă în voie și să își atingă potențialul.

Iar acum întră în scenă cele 3 ingrediente necesare deopotrivă în terapie și în parenting:

Congruența este despre a învăța să recunoaștem ceea ce simțim și să ne exprimăm emoțiile, să acționăm și să ne comportăm în acord cu ele. Este despre autenticitate, despre a recunoaște spre exemplu că ne este frică sau că suntem triști și epuizați și să transmitem asta copiilor noștri fără a ne ascunde sub masca oboselii, furiei sau chiar a bucuriei. Congruența este despre a transmite  un model: eu simt asta acum și pot spune ce simt și tocmai acest tipar îl va prelua și copilul.

Empatia este despre a înțelege lumea celuilalt, ce simte, ce trăiește. Este despre a ne pune ochelarii ghemotocilor și a privi lumea prin lentilele lor. Despre a înțelege cât de greu este să te îmbraci sau să te încalți când ai 2 ani, cât de greu este să faci liniște și să stai într-un loc când ai atâtea de explorat, cât de greu este să nu reușești să pui un cub unul peste altul sau să îmbini șinele trenuletului.  Nu este însă despre a schimba sau a face ceva, nici despre a simți același lucru ci doar a înțelege și a îi spune asta ghemotocului. Este despre a îl ajuta pe cel mic să  se valideze și să își valideze emoțiile, despre a le normaliza și a oferi un reper.

Acceptarea pozitivă necondiționată este despre a accepta persoana cu care suntem în relație cu tot ce este ea. Despre a ne accepta copiii așa cum sunt ei: timizi sau sociabili, rapizi sau înceți, furioși sau prea toleranți. Este despre ești ok pentru mine așa cum ești, cu toate ale tale. Nu este însă despre acceptarea sau tolerarea comportamentului, ci a persoanei. Căci îți pot accepta furia, dar nu voi accepta faptul că lovești sau pot accepta că ai foarte multă energie, dar nu pot permite să te pui în pericol. Acceptarea este ca și empatia despre validare, dar mai ales despre valorizare, despre a-i oferi ghemotocului încredere în propriile forțe și în propriul lui mod de a funcționa.

Desigur că teoria pare clară și pe alocuri chiar simplistă. Și totuși, practica ne dovedește de multe ori că nu este atât de ușor. Unul dintre motive este că, pentru a putea oferi aceste condiții de baza copilului este nevoie ca și părintele, la rândul lui, să le fi primit și să le primească în continuare. Și, câteodată acest lucru a fost posibil sau alteori nu. Uneori este nevoie să primim de la ceilalți, dar alteori putem să învățăm să ne oferim noi înșine aceste ingrediente. Însă, primul pas este să ne dăm seama că avem nevoie de ele.

Pentru a exersa împreună în această direcție, pentru a ne oferi și a le oferi ghemotocilor noștri aceste ingrediente atât de necesare, va așteptăm cu drag la a cincea ediție weekend de parenting, să creștem împreună!

Nicoleta, Ghemotoc specialist

                                                                                                   

                                                                                                     Iar pana pe 25 februarie beneficiati de oferta EARLY BIRD la 75 lei!

 

Sursa foto: A boy and his plane by Gabe Tomoiaga